Începând de astăzi, Andreias Calcan este jucătorul Politehnicii Iași. Mijlocașul ofensiv venit de la formația maghiară Ujpest a trecut cu bine testele medicale și a semnat pe doi ani cu Poli Iași.
În luna ianuarie a acestui an, Andreias Calcan s-a transferat de la Viitorul Constanța la Ujpest, în Ungaria, pentru suma de 100.000 de euro, dar s-a despărțit de echipa maghiară pentru a veni liber de contract la Poli Iași.
În cariera sa, Calcan, 26 de ani, a mai jucat în România la formațiile Universitatea Cluj și CSM Rm. Vâlcea, iar între anii 2016 și 2019 a evoluat la echipele olandeze Willem Tilburg, Dordrecht și Almere City, înainte de a ajunge la Viitorul. Andreias Calcan are și patru selecții la echipa națională de tineret.
Acesta are în palmares o Cupă și o Supercupă a României cu FC Viitorul, precum și jocuri în calificările Ligii Europa. Andreias a marcat 23 de goluri în 164 de partide oficiale.
„Este o nouă provocare pentru mine, o nouă aventură. Îmi doresc din tot sufletul să muncesc și să lupt pentru îndeplinirea obiectivelor cu echipa, apoi pentru obiectivele individuale. Daniel Pancu este un antrenor tânăr, din noua generație, am văzut că antrenamentele sunt foarte frumoase, atmosfera e foarte bună și asta e cel mai important”, a fost prima reacție a lui Andreias Calcan după semnarea contractului cu Poli Iași.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER